Sunt unul dintre copii care au fost daţi la şcoala la vârsta de şase ani şi nu am reuşit să-mi fac copilăria, adică “cei şapte ani de acasă”, aşa că în continuare sunt în căutarea momentelor care mă fac să mă simt copil, momente pe care mi le imaginez şi cărora le dau viată, iar cine mă cunoaşte ştie ce imaginaţie am. Sunt un copil mare, aşa voi ramâne şi mă bucur că sunt unul dintre puţinii care recunosc asta şi care au privilegiul de a fii uneori copil, cu toate că vremurile pe care le trăim, ne fac să ne maturizăm prematur.
Era destul de frig, nopţile erau geroase şi temperatura cobora sub -20°C şi Daniel, colegul meu şi prieten actual, m-a sunat să-l ajut într-o problemă. Avusese nişte divergenţe cu gazda și a fost nevoit să plece. Și unde să se ducă aşa deodată, fară bani şi când noaptea bătea la usa?! La mine, evident. Locuiam singur într-un apartament cu două camere. Aveam caldură, condiţii civilizate, ne stiam de ceva vreme şi eram prietenul ideal în acele momente, îi înţelegeam perfect situaţia şi în plus cel mic nu era acasă.
După terminarea programului la serviciu, am ajuns amndoi, în micuţul meu apartament. I-am aratat lui Daniel sufrageria unde urma să se instaleze şi restul camerelor. Imi era o foame de lup, vroiam să gatesc ceva dar Dan m-a refuzat, spunându-mi că nu îi este foame şi că a mâncat, cu toate că stiam că nu, dar nu am vrut să-l oblig.
M-au sunat ai mei să mă invite la masă, apelul fiind binevenit, eu fiind vesel că am scăpat de gătit, dar trebuia să mai aștept cca jumatate de ora să ajungă si ei acasă. Lucuiesc în apropiere, la un bloc vecin.
Perfect. Aveam 30-40 minute să stăm de vorbă să mai treacă timpul. Am început să fac diverse glume cum că am anumite puteri paranormale, încercând să-l bag în ceaţă. I-am zis de accidentul de masină pe care l-a avut, pe vremea cand nu ne cunoşteam, pe la ce ora s-a întâmplat, ce tip şi culoare era masina respectivă, lucruri pe care nu mi le spusese nimeni dar pe care prin diverse metode pe care nu am să le descriu aici, am ajuns să le stiu. Deja i-am captat atenţia si eram pe punctul de ai spune orice şi să mă creadă. Era momentul ideal pentru o glumă care prindea 120% şi uite așa s-a nascut ideea cu „stingerea luminii”.
Trecuseră cele treizeci de minute şi mă pregăteam să mă duc la ai mei. În timp ce mă echipam îi spun lui Daniel că după plecarea mea, în aproximativ zece minute o să se oprească curentul timp de 2-3 minute dar să nu se sperie. El rade şi zice că este o glumă şi că dacă se întâmplă asta, eu sunt responsabil, deoarece tabloul cu siguranţe este pe casa scării si e simplu să opreşti tensiunea de acolo.
Am plecat zâmbind pentru că ştiam ce-l aşteaptă şi m-am oprit în faţa blocului pentru zece minute, timp în care m-am jucat cu un căţeluş, ca să nu dau de bănuit. M-am reîntors pe casa scării, am oprit tensiunea în apartament, am aşteptat două minute după care am armat siguranţa din panoul general si am plecat la ai mei să manânc.
Am revenit după destul timp, era undeva în jurul orelor 21:30. Apăs butonul soneriei de la vecinu’ Alex de vis-a-vis, apare ala în pijama foarte mirat în pragul uşii, crezând că s-a întâmplat ceva. L-am rugat ca la orele 21:45 să-mi coboare siguranţa şi apoi după doua-trei minute să o armeze la loc, cu promisiunea că am să-i povestesc a doua zi despre ce era vorba. Rezolvasem şi problema asta :) . Nu mai aveam nicio piedica. Totul era perfect, pregătit în detaliu.
Intru în casă şi incep să mă dezbrac. Daniel facea glume despre cum am oprit e curentul şi că nu ţine gluma. Atunci l-am întrebat dacă vrea sa-i dovedesc cum o fac fără să ating nimic. Intru în sufragerie, mă aşez pe scaun la birou, îmi scot ochelarii, duc mainile la tample, închid ochii şi il rog să facă liniste. Deja nu i se mai părea o glumă, dar încă nu credea. He he !
Ceasul arăta 21:44 şi în camera nu se mai auzeau decât respiraţiile noastre. Si surpiză ! Tot apartamentul era în beznă. S-a speriat. A sarit din pat, a aruncat laptop-ul care-l avea in braţe şi a fugit langă uşa de la intrare. S-a uitat pe geam. Vecinii aveau curent, blocurile de langa noi la fel. Credea. Deja nu mai era o glumă. Laptop-ul avea net fiind conectat direct în echipamentul din casa scării, el fiind la rândul lui alimentat la 220V. Ştia foarte bine lucrul ăsta deoarece făcea întreţinere zilnică la respectivele echipamente, ca tehnician de reţea, că nu funcţionează fară tensiune.
M-a intrebat dacă pot să reaprind lumina aşa cum o stinsesem. I-am răspuns ca da. Aceeaşi figură cu ochii inchişi şi mainile la tample. A venit tensiunea, vecinul Alex işi jucase rolul bine, dar cand a venit a făcut explozie unul din cele patru becuri de la lustră. Nu era în plan dar a fost perfect. Daniel al nostru era alb la faţă. Cred că se întreba ce căuta la mine. Eu îl priveam şi zâmbeam. Lui nu-i mai ardea.
Ne-am apucat să strângem cioburile şi in timp ce făceam asta i-am zis ca am apartamentul bântuit, si că acel spirit vine doar pe la orele trei dimineata, dar nu trebuie sa-si facă griji. Acum credea orice.
Nu a închis ochii toată nopatea. Eu am dormit nemaipomenit după ce m-am distrat copios.
Iarta-mă Dane, am glumit si eu ca între copii... :))
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu