Am mai pierdut un “prieten” ...
Până acum ceva timp, credeam că am destui prieteni adevaraţi pe care mă pot baza, Dar, aparenţele înşeala, nu-i aşa?
Nu o să mă apuc să caut acum pe net nu ştiu câte citate despre prietenia adevarată, sau să mă uit la statusurile celor de la mine din listă, să văd care ce mai scrie, pentru că toată lumea e în stare sa copieze nişte citate şi să le pună la status. Însă câţi sunt în stare să realizeze o legatură de durată, toata viaţa? Mi-ar plăcea să cred că eu sunt de vină pentru că aproape toţi prietenii pe care i-am crezut adevăraţi au devenit niste umbre în trecutul meu.
Marea majoritate a oamenilor sunt egoişti şi se ocupă numai de ei înşişi. Mi s-a întamplat ca prieteni buni să mă dezamagească sincer însă nu mi-am schimbat atitudinea faţă de ei. Ei si-au schimbat-o cu timpul... şi asta fiindcă au realizat că nu ne mai potrivim în principii şi gândire. Mi-am dat seama pur si simplu cu nu merită sa-mi fac rau singur pentru niste oameni care în fond, nu-mi merită prietenia.
O prietenie trebuie să aibă o fundaţie solidă, altfel se pierde. Nu merită să regreţi prieteniile care au fost constuite pe o fundaţie de nisip, nu? Înseamnă că oamenii nu mi-au meritat prietenia şi cu asta basta. Prietenia se testează în momentele grele şi nu când totul e roz.
Nu aş putea niciodată să renunţ la principiile mele sau să-mi încalc constiinţa doar ca să păstrez un prieten. Sinceritatea şi bunul simţ sunt de bază, ipocriții şi nesincerii nu mă interesează. E vorba de coloana vertebrală aici, dacă nu o ai... înseamnă că eşti un om de nimic.
Mai bine mai putini prieteni da' adevărați!
